Iubirea pierduta

Amestecul cromatic al unei nopti de vara,
Aerul imbalsamat cu dulceata tristetii..
Toate putrezeau in sufletul meu
Ca niste lamai mucegaite.
Vroiam sa evadez, sa scap, sa rasuflu,
Dar trupul imi era pecetluit de vise,
Amintiri amagitoare, reverii triste...
Toate ma emotionau cu puterea astrala
A unei comete iluminate de speranta...
Si revedeam imagini din vremea
Cand am stiut sa te iubesc cu adevarat,
Cand cele mai sincere sentimente
Ma copleseau cu puseurile lor,
Si cand, pentru prima data,
Am cazut prada sentimentului de dragoste.
Dar totul e trecut, viitorul e trecut
Si amintirea ta doar un vis fara noima.
La fel ca scoicile marii de azur
Ma voi contopi cu puterea altei valve stravezii,
Iar tu nu vei insema pentru mine mai mult
Decat o ramificatie de corali
Din strafundurile sufletului meu,
Si asemenea valurilor
Te vei sparge in razele soarelui
Ca trecutul ce se afunda in prezent.
Cu toate acestea vei ramane
In mintea mea mereu o apa...

Drumul vietii

In drumul tau prin viata
Iti doresc
sa-ti gasesti linistea, cand totul e zbucium,
Sa inveti sa ierti, cand nu esti iertat,
Sa-ti gasesti bucuria, cand te framanta tristetea,
Sa zambesti, cand primste regrete,
Sa lupti, cand nu mai ai forta,
Sa accepti ,cand esti respins
Sa mangai ,cand esti nemangaiat,
Sa palngi, cand nu ai lacrimi,
Sa uiti ,cand lumea nu te uita,
Sa traiesti, cand simti ca nu mai poti,
Sa speri, cand nu mai ai speranta,
sa aprinzi focul, cand nu e decat scrum,
Sa razi,cand toul plange,
Sa dormi,cand toti sunt treji,
sa vorbesti cand toata lumea tace,
Sa te rogi, cand toata lumea se distreaza,
Sa ajuti cand nu esti ajutat,
Sa alini cand nu esti alinat,
Sa te indragostesti,
Cand stelele iau foc.
Si sa traiesti prin iubire.
Cand toata lumea te condamna,
Sa-ti gasesti sufletul
Si menirea ta pe pamant,
Si doar prin dragoste,

Sa-ti infrunti propriul destin...

Glasul

Daca as putea, daca as vrea,
Macar pentru o secunda
Sa dau glas unui munte de sentimente,
S-ar prabusi inecat de cenusa propriei pulberi...
Daca as da glas unei paduri,
As fi nevoita sa-mi amintesc
Clipele de aur in ceata fiorilor,
As intari cu tandretea literelor,
Doar acei nori de vise,
Sperante desarte pe un teren viran al mortii...
Daca as da glas inimii,
As muri inveninata de otrava timpului,
M-as contopi cu lichidul vascos
Si as ramane mereu in urma
Intr-un univers al lacrimilor,
Ce devin din ce in ce mai mult
Pure reflectii a ceea ce a fost,
Mici oglindiri a ceea ce va fi...
Prezentul e doar o gutuie cruda
Si nu voi regasi nimic din miezul minciunilor...
Totul e imbibat in tristete
Chiar si acele clipe de altadata,
Cand ne ascundeam tematori,
Printre umbre de cuvinte si culegeam doar fructele amare,
Ale unui viitor promitator.
Azi nu mai am nimic,
Azi totul e o voce ragusita a trecutului
Si oricat as incerca sa-i dau glas,
Ea va ramane pulberea unui amor timpuriu...

Cele doua suflete

Cine esti? cine sunt? doua suflete mutilate in voia acelusi flux..valurile ne imprastie izbindu-ne de nisipul rece...pornesc in tumultul nevazut al simtiirii..ne umilesc si ne domina.. Iar noi?? Noi suntem ca un mal plin de aluviuni..plini de tristete si rautate..plini de otrava proprilor decizii..suntem doar niste bucati neinsufletite de pamant,,mereu asteptand spuma marii involburate...mereu asteptand speranta..fericirea..Bucuria pe care o primim..apare si se stinge...si apoi fiecare clipa de fericire trebuie platita in lacrimi..fiecare moment de tandrete..trebuie pastrat in amintirea unui crampei nepretuit de bucurie efemera...Cine esti ?? Cine sunt?? doua suflete care se multumesc cu conceptul bolnav al unui om ranit de veninul dragostei..care se multumesc cu realitatea din ochii unei persoane nebune de dragoste si durere..unei persone ca mine..

Destinul..

Moartea transforma viata in destin..
Si destinul nu e decat momentul cand constientizam ce am pierdut si ce avem de pierdut...
Ne ferim de adevar, si repectam minciuna..radem cand vrem sa plangem..
Pesimismul pentru noi e doar o alternativa..o expresie metafizica a luciditatii..
Luciditatea..ce e?? ratiunea care ne domina.. si ne construieste treptat dupa modul ei cinic..ca apoi sa ne doboare...si sa fie o mare se suflete moarte..moarte..pt ca au vazut adevarul .. si au ranit singurul lucru sacru pe care il avem..puterea de a iubi..