De multe ori printre cioburi,
Aleg taisul care ma va distruge
Decat marginea ce-mi alina suferinta.
Printre petice de sange mai vars o lacrima
Ce nu se regaseste cu lichidul roziu si vascos.
Imi indrept corpul invaluit de splendarea diminetii
In norii mari ai trecutului
Ce oricum nu vor sti sa ma inteleaga.
Adun florile mortii
Gandindu-ma ca altceva existential
Nu-mi va reface sufletul
Insangerat de veninul propriei constiinte.
Aleg moartea... defapt .. pentru ce sa mai traiesc???
Cand toate bucuriile s-au scurs incet
Ca nisipul unei clepsidre....
Asemeni nimfelor din Olimp,
Voi spera ca sus e un viitor promitator
Care sigur ma va satisface.
Traind in cercul stramt al omenirii
Nu am avut parte decat de lacrimi.
Pentru ca am cazut intr-o capcana
Inconstienta de urmari,
Capcana "iubirii".
O iubire deja neinteleasa,
Pentru ca desi as da orice lucru lumesc
Si m-as jertfi pentru o amagire
Nimic nu te va constrange sa ma intelegi.
Cu toate ca nopti intregi
Am asteptat o soapta de raspuns
Prin pulberea stelelor,
Tu nu ai reusit decat sa te indepartezi,
Prea departe sa ma simti....
Atat de departe sa vezi in urma ta durerea.
Prin ochii unei muritoare,
Voi primi din nou cenusa iubirii noastre,
O pura joaca cu sentimentele,
Riscand sa le pierdem printre ghimpii lumii.
Pentru tine am fost doar o adiere de vant,
Prea simpla ca sa contez.
Si desi te iubesc atat de mult,
Voi continua sa-mi urmez sufletul
Bolnav de veninul durerii.
Vreau sa evadez din lumea regretelor
Pentru ca de prea mult timp
Am pastrat acest secret al inimii
Pe care nimeni nu il intelege
Dar pentru care as contura macar o clipa
Desenul ireal al unei iubiri absolute....
