Vis de iarna

Cad fugli usori si-n suflet se topesc,

Vor sa-mi inunde fericirea,

Fiorii reci ii simt...ma-nnebunesc,

Imi tulbura privirea.

In ceata de poveste te zaresc,

In ochi mi-e scrisa bucuria,

Chipul ti-e clar si totusi nu-i aievea,

Se naste fantezia.

E intuneric dar te vad

Mai limpede ca-n zori,

E frig, dar rasuflarea ta

In vis imi da fiori.

De-abia plecasesi

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

                           de Tudor Arghezi

Toamna si iar toamna..

Nu stiu ce inseamna pentru fiecare dintre voi toamna, insa pentru mine reprezinta un nucleu de stari si sentimente in jurul caruia gravitez.

         Toamna aceasta m-a facut sa imi racoresc sufletul in urm      Toamna, natura incepe sa moara putin cate putin. Cerul e deseori innorat, frunzele se vestezesc si acopera pamantul cu un covor multicolor. Soarele devine timid si se ascunde dupa norii plumburii. Ploaia cade usor peste pamantul insetat…Ziua devine din ce in ce mai scurta, iar noaptea ne duce in visare mai repede decat am vrea…a verii toride. Toamna m-a facut sa am un dor nebun de duca. Sa plec undeva in lume, sa uit de tot si de toate ca, mai apoi, sa pot sa ma reintorc un alt om. Imi place sa ma reintorc…mereu. Dar cum, in general, visele nu pot sa devina realitate, cel putin in cazul meu, iata-ma intr-o alta zi de toamna, in acelasi loc, cu aceleasi ganduri apasatoare care ma fac sa simt faptul ca sunt…un simplu om. Un om care simte, vede, sufera, iubeste…un om care traieste…Deseori ma intreb daca stiu sa pretuiesc cu adevarat viata, daca stiu ce inseamna si cum ar fi daca as putea sa ma proiectez dincolo de ea. Mi-ar placea sa pot sa ma privesc prin ochii celorlalti. Cred ca m-ar ajuta sau poate ca doar m-ar ingropa si mai mult…

    Sunt uneori sentimente inexplicabile care parca ne fac sa intram in transa si sa ne pierdem in cuvinte…uneori cred ca e prea tarziu, alteori poate prea devreme…Cine stie?!

Prizonierul ochilor mei

    Mi-e somn, dar nu pot s-adorm pentru că de câteva nopţi rătăceşti prin labirintul ochilor mei de ciocolată. Nu ai găsit calea de ieşire încă. Nu ai găsit cheia... dar nici nu vreau s-o găseşti! Stai înnecat în ochii mei trişti şi nu mă lăsa să adorm. Vreau să stau trează şi să zâmbesc la fiecare mesaj pe care mi-l trimiţi. Eşti printat în ochii mei, ce bine, căci vreau să te păstrez. Te ţin prizonier. Te poţi plimba prin labirint. E plin de flori. S-au ofilit? Trebuie să plâng ca să intre în ritm de dans?
    Nu mă lăsa să te visez!
Vreau să stau toată noaptea cu ochii deschişi şi să privesc stelele. Să îmi aduc aminte de tine cum tremurai pe banca din spatele casei, pe balansoar şi pe balcon... cu mine în braţe.
   N-am să te las să-mi răpeşti momentele astea, aşa că stai ascuns în ochii mei ciocolatii până când îţi voi da cheia pentru a evada.

Nu imi da drumul..

    NU IMI DA DRUMUL.....

Tine-ma strans si nu-mi da drumul,ca m-as pierde si as musca din destin ca sa-l modelez.Tine-ma strans,strans,ca nu prea mai am putere,si visele frumoase-mi sunt cenzurate.Si mai tine-ma pentru ca asa m-ai invatat,sa stau stransa de tine.Si iti mai spun ceva,cand sunt stransa de tine,pot sa ma desfasor.Nu imi da drumul....

Asfintituri

   Fiecare zi petrecuta in preajma marii parca lasa urme,cicatrici dezmierdate de asfintituri.Nu poti sa uiti nimic ce tine de ea,te minunezi cate trairi scoate la iveala,sau cate le amplifica.Linistea ei n-o mai gasesti nicaieri.O vizitez cam des si-i recunosc valoarea,puterea,si ma chinui din rasputeri sa nu-mi dea dependenta,pentru ca deja depind de iubire,de prieteni,si ar fi prea mult.Uneori mi se pare ca iubesc prea multa lume sau ca sunt tot o iubire,la fel ca ea.Ati vazut vreodata asfintitul la marginea marii?Iti scormoneste gandurile si ti le reorienteaza,iti intra fin suflet si ti-l incalzeste iar valurile iti mistuie auzul intr-un ritm pe care n-ai sa-l uiti niciodata..
    Ma copleseste de fiecare data si-mi place.
Ma doare de fiecare data si nu-mi place,si intr-o continua contradictie ce te cucereste ,te duci iar,si iar.......Acum e vremea ei.Ne-alinta cu valuri de dor,din ce in ce mai calde,pasionale,ca sa n-o uitam niciodata,nici pe ea ,nici pe noi.

Ploua...si plang

       Ploua...

   Picuri rotunzi cad din ce in ce mai repede pe umbrela mea pe care o strang puternic la piept,pentru ca mi-e dor.Marea e agitata si intunecata ca gandurile mele si n-am timp de ea.Astept telefonul lui.Vantul e cald si freamata linistea din jur,si cad picuri rotunzi si grei dar nu pe umbrela,pe obraji.Norii sunt din ce in ce mai grei.si parca mi-e frig de singuratate,si merg din ce in ce mai repede,poate-o alung.Sta ca o umbra in viata mea si ma despica in bucatele mici si nu ma mai gasesc.A sunat?Nu,mi s-a parut.Inca astept telefonul lui.Un nod dureros in gat nu-mi da pace si plang.Am obosit si-mi incetinesc pasii,si ploua,si plang,de dor.Mi-e sufletul viu de durere si ametesc cand ma gandesc la el.Alo!E el.Arunc umbrela si las picurii de ploaie sa-mi inunde lacrimile,si e atat de bine.Despre ce vorbeam,ah,aproape ca uitasem,nodul dureros mi-a disparut,si numai ploua,si e cald,si marea e frumoasa....Pasii nostrii lasa marea in urma,si tristetea,si rascrucile care-s vechi de-acum,si isi netezesc drumul.Sunt o norocoasa!

Pe urmele lui

   Pasesc cu greu pe urmele pasilor lui si-i urmez cu strictete pentru ca sunt plini de iubire.Obosesc si o iau de la capat si merg,in urma lui,pentru ca nu ma lasa destinul sa-l privesc in ochi fara sa plang.Si merg privindu-i profilul si descopar ca fara el n-as fi.Sunt parti din noi contopite care ne tin fericirea departe de lumea dezlantuita.Si merg usor ,si pasii lui sunt repezi ,si visele mele vor sa mearga in acelasi ritm.Azi mi-a spus ca tristetea mi s-a prescris in doze mici si m-a facut sa rad.Criteriile rafinate prin care vede viata ma fac sa merg pe acelasi drum ...pe urmele lui....si il gasesc mereu acolo,chiar daca viata ma face sa intorc uneori privirea.Si ascult si de freamatul aripilor de fluture,de fluturele meu care ma vegheaza,si traiesc viata in doze mari pentru ca asa mi-a fost data.

Ce este iubirea?

           Iubire sau dragoste. Numeste-o cum vrei tu.
   Este cel mai frumos sentiment pe care il traim,pe care il avem de mici. Este lucrul care ne diferenteaza de celelalte fiinte. Avem caldura in ochi si in suflet,pe care daca o impartasim cu altii..devine intensa.
Cand esti copil,ai un suflet pur si nepatat. Iubesti orice lucru colorat sau orice perosoana care iti zambeste bland. Insa pe masura ce te maturizezi,iti legi iubirea la ochi si o impachetezi in cutii mici pe care nu i le vei mai darui oricui. De asemenea pui deoparte si o cutie putin mai mare,colorata altfel. Acea cutie i-o vei darui sufletului tau pereche. Persoana aceea prea speciala pentru care esti pregatit sa dai totul.
Prin aceasta cutie am inceput sa cotrobai si eu. Cand am asezat acei stropi de iubire in acea cutie,n-am stiut cum o voi simti mai tarziu.

     Am descoperit cateva secrete pe care am inceput sa le impartasesc deja cu o persoana prea speciala.
Cel mai important secret pe care l-am aflat de o vreme este ca iubirea,desi este cel mai divin sentiment,nu aduce doar bucurie. Intr-o mare parte,cand inveti sa iubesti,inveti si sa suferi. Pentru ca cel ce te iubeste te va face,poate chiar neintentionat sa suferi. Vei afla ce inseamna dorul si ingrijorarea.
Insa nu aceasta este definitia completa a iubirii.
 Iubirea este plina de bunatate si se ascunde intr-un suflet bland. Sufletul acela iti va purta de grija si te va face sa zambesti. Te va lua in brate si-ti va oferi cel mai primitor umar pe care sa plangi. Iubirea da speranta si uneste alte milioane si milioane de suflete;este rabdatoare si nu cere graba. Iubirea exista dintotdeauna si pastreaza acea lumina care nu se va stinge prea curand. Este vesnic vie si vegheaza ca ingerii. Este o boala cronica fara de care nu poti fi niciodata sanatos. E chiar parte din suflet,un tipat arzator in inimile noastre.
      Este legea vietii,ceea ce naste fiecare in sufletul sau. Doar timpul este capabil sa ne arate cum s-o pretuim. Iubirea este acea scanteie incoruptibila,indivizibila si infinita care implica atractia,conversatia,incapatanarea,dorul,compromisul si emotia. Inlatura tristetea si transcede in fericire eterna.

      In cautarea ei,merita sa alergi toata viata..

Mărturisiri

    Am învăţat că toată lumea vrea să trăiasca pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire înseamnă felul de a-l escalada.

    Am învăţat că, atunci cănd un nou născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

     Am învăţat că un om are dreptul să se uite jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

      Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăţ de la voi, oamenii, dar, cai, nu-mi vor servi la nimic, deoarece atunci, cănd o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că sunt mort.

    Spune întotdeauna ce simţi şi fă ce gândeşti!

    

       Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute ar fi ultimele în care te-aş vedea, auzi sau îţi scriu...aş spune „Te iubesc!” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.                                               de G. Garcia Marquez

Iubim cu adevarat?

Spunem adeseori: “Te iubesc!”, deşi prin aceasta încercăm să spunem: “Am nevoie de tine” sau “Nu mă părăsi”.

    Acest lucru demonstrează defapt că nu am experimentat încă iubirea adevărată. Înainte de toate trebuie să începem să ne iubim pe noi înşine, să ne acceptăm pe noi înşine aşa cum suntem, să spunem “Da!” felului nostru de a fi. Astfel vom putea fericiţi şi bucuroşi chiar şi singuri. În acel moment critica celorlalti nu ne va mai lovi dureros şi vom fi eliberaţi şi de dependenţa faţă de ceilalţi. Atâta vreme cât avem nevoie de ceilalţi nu sunt cu adevărat liber. Dacă noi înşine reuşim să ne eliberăm de teama de a fi lăsaţi singuri vom fi capabili să îi dăruim şi partenerului nostru mai multă libertate. Abia atunci va deveni posibilă iubirea adevărată, pentru că iubirea nu poate fi ţinută sub cheie sau legată în lanţuri. Dacă facem acest lucru, iubirea moare şi rămâne doar obişnuinţa.

Dumnezeu ne-a creat din dragoste,
 Pentru a dărui dragoste !

Trenul dragostei

            Ma urc in trenul cu destinatia FERICIRE si cobor la prima statie ptentru ca mi-am dat seama ca m-am urcat intr-un tren gresit! Sau merg pana la capat la voia intamplarii cu riscul de-a descoperi ceva nou? Dar daca ma pierd? Sunt oare pregatita sa-mi asum consecintele in orice eventualitate?

Sau mai e o varianta...astept un tren care poate nu va veni niciodata? Sau poate destinatia la care vreau eu e IMPOSIBIL de atins sau poate ca acea destinatie unde-as vrea eu s-ajung nu mai exista?!

    Viata este extrem de dificila, mai ales atunci cand avem de luat decizii importante de care-atarna cumva viitorul nostru. Dragostea, cariera, familia, sunt doar cateva din evemimentele care ne marcheaza viata. In dragoste toti am facut greseli, fiecare dintre noi a avut de facut o alegere in privinta partenerului. Multi au facut alegerea potrivita si-au trait fericiti impreuna, altii n-au fost atat de norocosi. Se spune c-asa cum iti asterni, asa dormi. Sau ai ceea ce meriti. Se mai spune ca cei care iubesc, sufera. S-au scris mii de fragmente si istorisiri legate de dragoste.

  Dragostea pentru mine inseamna totul. Fara dragoste eu nu exist, simt ca ceva lipseste din viata mea atunci cand nu iubesc. Si cu toate-acestea, ma indragostesc foarte greu, desi toata viata am tanjit dupa acest sentiment. Pana acum mi-am rasfrans dragostea catre familia mea, catre cei din jurul meu, insa dragostea adevarata pentru un barbat a intarziat s-ajunga, s-a lasat foarte mult asteptata.
   Acum, dupa cateva luni sunt in sfarsit o fata/femeie indragostita. Iubesc acest baiat/barbat cu toata fiinta mea, il ador, el e totul pentru mine. Ii vreau binele si vreau sa-l stiu fericit.As vrea sa stiu ca si el ma iubeste si impartaseste aceleasi sentimente ca si mine.
               
               Totul pare simplu, nu-i asa?
  Incertitudinea ma omoara, insa sunt pregatita sa-mi asum anumite riscuri. Voi merge inainte si voi incerca sa depasesc orice obstacol pentru ca-l iubesc. Se spune ca dragostea invinge orice. Drumul va fi anevoios, dar si rasplata va fi pe masura. Voi fi cu baiatul/barbatul pe care-l plac.... si vom fi fericiti..?! Si daca ceva nu va functiona? Cine-mi poate garanta ca vom trai in petale de trandafiri si ca viata va fi roz? Sunt ametita de propriile-mi ganduri si idei, insa vreau sa merg mai departe, sa-mi asum riscuri, sa privesc viata de sus, sa intampin greutati ca sa ma maturizez, s-am satisfactii mari cand ating apogeul dragostei. Iubirea este simbolul esential al vietii. Cel care n-a iubit macar o data in viata lui, n-a trait cu-adevarat!

   O alta idee imi strapunge adanc gandirea....n-ar fi mai simplu dac-as renunta acum la aceasta iubire imposibila sau greu de realizat si mi-as focaliza pur si simplu toata energia catre altceva, sau altcineva? Poate ca voi ajunge sa cunosc o alta persoana, singura, fara 'bagaj', fara implicatii si compromisuri...un baiat/barbat liber!! Dar inimii nu-i poti comanda de cine sa se indragosteasca! 

    Nu eu am ales sa-l iubesc acest baiat/barbat. Nu l-am cautat ci pur si simplu a aparut in viata mea intr-un moment neasteptat. Renuntasem sa cred in iubire insa el "m-a invatat" sa iubesc din nou. Cu el ma simt iubita, el ma face fericita. Simt ca EL este jumatatea mea. Si totusi, daca renunt la el, voi mai gasi oare o alta persoana care sa ma completeze atat de bine asa cum o face el?! Poate ca in viata nu intalnesti marea dragoste decat o singura data! Voi cunoaste cu siguranta alti baieti/barbati, dar poate ceva va lipsi intotdeauna, chimia care ne leaga, intelegerea din priviri, limbajul trupului care ne defineste atat de bine....

          Trenul dragostei trece prin viata fiecaruia...are foarte multe directii si opriri...trebuie sa stim incotro vrem sa ne indreptam, sa verificam destinatia, sa ne asiguram ca suntem in trenul potrivit care ne duce la statia dorita. Bineinteles ca pot aparea oricand modificari de orice fel, insa atata timp cat suntem focalizati pe o directie vom face tot posibilul s-ajungem acolo. Dragostea e destinatia mea finala. Fara ea nu pot trai, iar atunci cand o voi atinge voi putea muri fericita. A iubi inseamna a trai. A iubi, a suferi. A fi iubit in acelasi timp e rasplata suprema in viata!

                     

                        

                   
 

             -Dupa o idee de Alex L. Danko-

Viata-o calatorie cu trenul!

                           
 Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele
Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.
Din pacate adevarul este altfel.
    Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, copiii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta.
Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei.
Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutotrul celor care au nevoie.
Unii lasa in urma lor cand coboara un dar vesnic…
   Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre.
Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor.
Din pacate,uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei e deja ocupat.
    Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri…
… dar fara intoarcere.
Deci trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.
Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei…
Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cabora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi. Cred ca o sa fiu cuprinsa de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren…
Da, cred acest lucru.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa.
Va fi intristator sa-i las singuri pe cei dragi mie.
    Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.
Ceea ce ma face fericita este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.
Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala.
Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.

                                       -Dupa o idee de Alex L. Danko-

Intre dragoste, dezamagire si prietenie

   William Shakespeare ne spune ca dragostea este pur si simplu o nebunie. Si ii dau dreptate, caci in momentul in care iubesti, faci lucruri nebune. Faci lucruri de care nu ai fi in stare in alte circumstante. Dragostea este o arta. O arta in care inveti sa fii ... nebun. Inveti sa lasi totul in urma si sa traiesti la maxim clipa. Atunci cand esti indragostit inveti sa transformi orele in secunde, iar kilometri in centimetri. "Dragostea nu este asemanarea dintre doua persoane, ci misterul dintre ele ."(John Fowles) Acest mister sta doar in puterea dintre el si ea, un mister la prima vedere, sau un mister creat in timp. Nu te sfii sa te indragostesti de teama despartitii... caci cum te indragosteti este un mister, si despartirea este un mister si mai mare. Caci dupa o vreme de cunoastere persoanei de langa tine, se poate intampla ca unul dintre voi sa cada in prapastie. Vorba unui bun prieten : "bre, nimic nu este intamplator!"(I. Alin). Charles Dickens spunea ca dragostea inseamna sa-ti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi. In momentul in care pornesti la acest drum, trebuie sa te gandesti ca in orice moment ti se poate intapla sa fii zdrobit. Dar, cum nimic nu este intamplator ... trebuie sa ne bucuram. Bineinteles, ca in acele momente nu te mai gandesti tu la aceste cuvinte.
   Te faci in toate felurile, si incepi sa te dispretuiesti. Incepi sa crezi ca nu esti bun de nimic, si tu ai fost devina pentru acest lucru. Te gandesti ca tu esti vinovatul, ca altfel nu aveai starea asta. Tie iti spun sa privesti realitatea. Daca erai tu... nu iti parea rau atat, ba chiar pot spune ca nu iti pasa ca relatia s-a terminat. Acum trebuie sa inveti sa depasesti acest moment. De aceea in astfel de situatii prietenii sunt cei mai buni taumaturgi. Prietenii adevarti, care se gandesc la tine si in momentul in care tu nu vorbesti cu ei. Peste o despartire nu poti trece singur decat daca esti Batman sau Superman. Dar noi suntem oameni. In primul rand trebuie sa vrei sa faci acest lucru. Sa nu mai traiesti in trecut, caci vei rata prezentul. Si sa nu te dezapreciezi, ca tu ai fost de vina.   C'est la vie! Trebuie sa mergi inainte!
Sa incerci sa-ti darami peretele din sufletul tau pe care atarna amintiri cu ea. Sa incerci sa-ti faci activitati noi, prieteni noi... si sa iubesti din nou :). Cum spunea si marele Seneca:"Vrei sa fii iubit, iubeste!" Iubeste din nou, si alaturi de prieteni, vei putea urca din nou pe Muntele Olimp. Si nu uita! Nimic nu este intamplator ...(nici macar ca ai citit aceste randuri)

Ce este...iubirea?

Iubire este acel sentiment care ne incearca pe toti cel putin o data in viata. Este momentul in care renunti la a mai spune EU si EA si vei spune NOI!Iubirea este ceea ce ne face pe noi sa ne simtim oameni.

Cind iti imparti fericirea cu altul, nu te inchizi impreuna cu el intr-o inchisoare: pur si simplu daruiesti. Nu astepti nici macar multumire sau gratitudine. Daruiesti pentru ca esti prea plin, daruirea este o necesitate. Asadar, in cazul in care apare gratitudinea, ea este indreptata catre persoana care a acceptat iubirea ta, care a acceptat darul tau. Acceptarea ei te-a eliberat, ti-a permis sa-ti reversi iubirea asupra ei. Si cu cit impartasesti mai mult celuilalt, cu cit daruiesti mai mult, cu atit esti mai bogat. Daruind astfel, nu pierzi nimic si nici nu se iveste gindul "as putea pierde totul". De fapt, cu cit pierzi mai mult, cu atit existenta isi revarsa mai mult prospetimea asupra ta, daruindu-ti primaveri pe care pina atunci nici nu le banuiai. Iubirea nu are definitie...noi incercam doar sa ii dam definitii...sa ii dam sensuri...sa ii cautam intelesuri...sa ii gasim raspunsuri, dar adevarul este ca IUBIREA...este doar IUBIRE...nu are definitii decat insasi IUBIREA!Dar daca ar fi sa ii dau o definitie, i-as da una:...tu si eu! Iubirea...nu are gust...iubirea nu are miros....iubirea doar exista atunci cand doua suflete se intalnesc...iubirea esti...TU si EU....amandoi...si cat de frumos este sa existam asa...sa ne iubim ca doi fulgi inlantuiti intr-o calatorie de vis..numai noi..Te Iubesc...si iata cum sufletele gasesc dfinitii ! Poti sa iubesti o viata , sa daruiesti iubire, dar vine o zi cand iti doresti si sa primesti.Poate fi mai dureros un sentiment decat golul de iubire din suflet? Ati simtit vreodata suferinta acuta, ce-ti strabate toata fiinta , ce ti-o provoaca dorinta de a fi iubit? Eu cred ca singuratatea este profunda atunci cand nu te simti iubit. Cum poti fi fericit pt ca iubesti? ATAT? Iubesti si esti fericit? NU! Sigur trebuie sa fii iubit la randul tau ca sa poti spune cu adevarat ca esti fericit.Altfel nu ar mai exista atatea suflete singure si atata tristete.

Esenta vietii

Drumul, scopul și esența vieții este să fii iarăși așezată în Dragoste. De-a lungul vremii am învățat că adevărata desăvârșire este reprezentată de (re)descoperirea sufletului. Pentru a te desăvârși ca om, este important să înțelegi că ești mai mult decât ceea ce vezi zilnic în oglindă. Să nu te mai vezi separat de tot ceea ce te înconjoară, ci să înveți să pătrunzi în profunzimea sufletului tău pentru a-ți redescoperi adevărul, adevăr ce te va uni cu Divinitatea și cu întreaga viață. Pentru a te redescoperi, este important să te reîntorci la valorile simple ale vieții tale: la curaj, bucurie, inocență, entuziasm, recunoștință și nu în ultimul rând credința. Să înveți să te iubești și să faci lucrurile cu grație și cu iubire. Să faci din viață și din activitatea ta o artă.

Să treci dincolo de barierele minții tale și să ai curajul de a încerca întotdeauna ceva nou. Să crezi în flacăra inimii tale și să îți permiți să trăiești capodopera unei vieți împlinite. Să vezi în tine un model de iubire, de bunătate și de dăruire. Să începi să fi sinceră cu tine. Renunță la a-ți mai compromite sufletul pentru o supraviețuire de moment. Poate a venit momentul să iei decizia vieții tale. Să-ți creezi acel sistem de valori care să te împlinească pentru tot restul vieții tale, indiferent de posturile în care te va pune viața. Să începi să crezi din nou în iubire, iar din interiorul inimii tale să îți reamintești de frumusețea și zâmbetul de odinioară. Să îți redescoperi acea gingășie și naturalețe a unei iubiri de-o vară, iubire ce îți învăluia trupul într-o mie și una de stări. Să îți permiți să fii cine ești cu adevărat. Să ai încredere în inimă ta. Să ai încredere în puterea ta. Să începi să îți dobândești echilibrul interior care să te facă să înțelegi fiecare experiență a vieții cu iubire și cu apreciere pentru rolul ei minunat ce îl poartă în înțelepciunea pe care tu o dobândești de-a lungul anilor. Să te maturizezi spiritual, rămânând tot un copil creativ, vesel, pur și plin de viață, ce nu caută fericirea, ci pur și simplu o trăiește în fiecare clipă. Și dacă nu o are, atunci și-o construiește. Din fotografii, din discuții cu cei apropiați, din o plimbare în parc la miezul zilei, dintr-un zâmbet tâmp pe față, sau dintr-o mulțumire sinceră pentru clipa de €œAcum”. Însăși viață este o artă. Și ce artă mai frumoasă există în această lume, dacă nu cea de a iubi? Ne-a fost frică să visam și să sperăm. Te invit așadar astăzi la speranță, la creativitate și la romantism. Să ne reintorceam la tot ceea ce ne împlinește sufletul și ne face să visăm, să fim mai buni, mai toleranți și mai deschiși. Să pășim împreună în Tărâmul Iubirii. Haide să devenim artiștii vieții noastre, să ne slefuim în artă iubirii, a dedicării și a dăruirii de sine. Haide să învățam să trăim esența vieții. Să avem speranță, bucurie și zâmbet în inimile noastre.

Descoperirea iubirii adevarate

În vis, iubesti pe cineva si nu pe altii. Trezindu-te, descoperi ca esti iubirea insasi, imbratisand totul. Iubirea personala, oricat de intensa si autentica, intotdeauna leaga; iubirea in libertate este iubirea pentru tot.

Cand devii iubirea insasi, patrunzi dincolo de timp si numere; atunci, iubind pe cineva iubesti totul, si iubind totul, iubesti pe fiecare in parte. Sa ma vad pe mine insumi in toti ceilalti, si pe toti ceilalti in mine insumi, aceasta mai mult ca sigur inseamna iubire

Nu as vrea

De-ar fi să plec, să ştii,
Nu te-aş lua cu mine!
Căci unde aş pleca
Nu-i loc şi pentru tine...
Singură aş vrea să merg
Şi aş sta doar in tăcere,
În linişte deplină.
Să-ţi spun unde
nu-mi cere,
N-aş vrea să vii şi tu,
Nu vreau să te amăgesc,
Aş vrea doar să ştii:
Plec, fiindcă te iubesc!

Dor

Îmi curge-o lacrimă
Pe-al meu obraz,
Iar de dor
Simt c-am să mor!
Un dor nebun
Ce mă omoară,
Zi de zi
Mă scoate afară.
Şi vreau să te ating
De dor să mă sting.
Iar inima mea
Pe tine te vrea
Alături de ea!

Tanjesc

Dragostea este un deal,
o prăpastie, un val,
e o sabie fără teacă.
E timpul ce vrea să treacă,
este sarea de pe rană,
este somnul de pe geană,
este o durere
ce îngrijire cere.
E ca o mare bucurie
ce-n viaţa ta doreşti să fie,
tânjind după plăcerea
de a-ţi provoca durerea..
E inimă rănită
dorind a fi iubită,
un dar dragostea este
ce pare a fi o poveste,
un basm sfârşeşte prin a fi...
Iar tu deja durerea o stii!

Focul dragostei

Când buzele mi le-ai atins,
Un foc puternic s-a aprins
Şi nimic nu ne desparte
Ca filele dintr-o carte.
Nu mă simt atât de bine
Ca atunci când sunt cu tine
Dragostea nu are limite
De ea inimile sunt unite.
Când în braţe mă cuprinzi
Uit orice de peste zi,
Şi încep să te privesc
Şi ochii să ţi-i citesc.
Focul ce arde în mine
E la fel ca cel din tine
Ochii tăi mă încălzesc
Şi buzele-ţi murmură un „Te Iubesc!”

Memorii intiparite..

Unele clipe sunt decisive, deşi le conştientizăm valoarea abia odată cu trecerea anilor! Un astfel de moment am simţit că se apropie către finalul claselor de gimnaziu.
Trecerea cu repeziciune a săptămânilor, lunilor, apropierea de momentul de final al clasei a-VIII-a mi-au creat o panică interioară greu de explicat. Oare numai în momentele de cumpănă apreciem cu adevărat ce avem? De ce oare?
Dintr-odată şcoala mi s-a părut un spaţiu mai primitor, mi-am amintit ungherele în care mă confesam prietenelor! Spaţiul şcolii, holurile, sălile de clasă toate îmi sunt atât de familiare-de fapt sunt locurile unde am stat 8 ani ai vieţii mele.
Chipul învăţătoarei, al dnei diriginte, al profesorilor se întipăresc în memoria afectivă a fiecăruia dintre noi. Îmi dau seama că nu-mi amintesc decât stările bune, dezamăgirile au trecut pe lângă mine, definindu-mă categoric o optimistă.
Realizez acum, târziu, răbdarea nesfârşită a unui profesor care explică iar şi iar lucruri de neînţeles pentru unii dintre noi. Zâmbetul cald în momentul în care elevul înţelege...încruntarea mâhnită a ochilor când unul dintre noi gafează!
Chipurile colegilor s-au schimbat de-a lungul anilor! Uitându-mă la ei îmi dau seama de schimbarea mea. Bucurii, tristeţi, uneori răutăţi şi stângăcii-toate le-am trăit şi împărţit împreună.
Abia acum devenim înţelepţi şi camarazi adevăraţi-acum cănd ne mai despart câteva luni de anii de liceu.
Zâmbesc totuşi senină că am trecut prin multe, am învăţat destule şi sunt pregătită pentru tot ce îmi rezervă viitorul.

Lumea in care traim...

In lumea asta ma simt uneori ca la un spectacol. Tot ce ma inconjoara este spectacol. Spectacol de neinteles. Spectacol al unor forme, al unor chipuri in miscare, al unor linii de forta opunandu-se, sfasiindu-se intre ele, innodandu-se, deznodandu-se. Ce masinarie ciudata! Nu tragica, ci inmarmuritoare. Uimirea este sentimentul meu fundamental despre lume.

Lumea. Noi si restul lumii. As vorbi despre principii, mod de gandire sau idealuri. Oamenii spun multe, spun ceea ce doresti sa auzi. Ii simti ca sunt altfel dar imagine de sine conteaza. Conteaza asa de mult incat calca in picioare propriile lor principii, propriile lor valori morale. Nu am inteles niciodata de ce "ceea ce vrem sa parem" conteaza mai mult decat "ceea ce suntem". Suntem facuti din pamant si in pamant ne intoarcem. Ce avem de castigat daca ne prefacem in fatza oamenilor, a prietenilor sau chiar a rudelor. Fiecare poarta cate o masca, pentru ce? E o lupta nescrisa pentru "putere si inteligenta"? Tot in pamant te intorci omule. Nu iei nimic cu tine din astea acolo.
Cel mai frumos e cand ai nevoie de ajutor. Prietenii, sau cel putin cei pe care ii consideri prieteni iti arunca in fatza "te ajut, stai linistit". Te linistesti, dar constati dupa scurt timp ca nu au facut decat sa iti dea sperante false. Spunea un vechi proverb "Spune-mi cu cine esti prieten, ca sa iti spun cine esti". Mare adevar.
Oameni cu facultati, oameni cititi, oameni simplii, majoritatea oamenilor uita sa fie oameni. Se complac."Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur" - inca o vorba autentica si plina de adevar.
Prefer sa fiu eu, simplu si franc.

O mai putem numi lume? Totul e doar o jungla pietruita,plina cu animale bipede,care de la zi la zi se transforma in ceva ce peste putin timp nu va mai exista.Vom pierii din cauza rautatii ce salasluieste in noi;nu mai vedem nici in stanga ,nici in dreapta,ne lasam condusi doar de simtul acela animalic de a avea,de a poseda.Omenia,bunatatea,e pe cale de disparitie.
Unii spun ca in lumea asta totul se invarte in jurul banilor. Sunt scoase la licitatie sentimente vandute aceluia ce ofera suma cea mai mare.E un joc urat intre copiii mari si ,spun ei,puternici.Se vinde falsa iubire ,falsa prietenie si false ganduri de bine.Cei care cumpara ofera mult doar pentru o falsa stare de bine. Insa totul e trecator ,chiar si pentru ei . Ceea ce cumparasera la licitatie va fi pus in vanzare din nou (fara voia lor) si va castiga altul care de data asta va oferi mai mult. Privesc din departare si zambesc ironic acestui joc murdar ,dar oarecum dezamagit. Lumea asta a luat-o pe un drum gresit!
Oare cine o va aduce din nou pe drumul cel bun?
Chiar nimeni si nimic?
Fiecare dintre noi daca ne dorim asta cu adevarat!
Nu trebuie sa ne uitam mereu la faptul ca ni se ofera falsa prietenie - trebuie sa invatam sa daruim una frumoasa!
Nu trebuie sa ne uitam ca ni se daruiesc sentimente false - trebuie sa incercam sa oferim sentimente curate si sincere!
Nu trebuie sa ne uitam la cat de mult castiga unii la "licitatie" - trebuie sa invatam sa oferim!

Din pacate insa lumea a devenit o lume in care binele este confundat cu lipsa de sinceritate si cu gandurile ascunse. Azi daca vrei sa intinzi o mana calda, un zambet, un ajutor, daca vorbesti despre iubire si prietenie oamenii te iau in ras si te considera fals! Orice dorinta de a face un lucru sau un gest fara a astepta ceva...este interpretata!
Eu defapt cred ca lumea este asa cum vrem noi sa o percepem, cum vrem noi sa o vedem...lumea este o manusa croita dupa fiecare...este reflexia fiecaruia intr-o oglinda!