Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele
Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.
Din pacate adevarul este altfel.
Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, copiii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta.
Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei.
Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutotrul celor care au nevoie.
Unii lasa in urma lor cand coboara un dar vesnic…
Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre.
Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor.
Din pacate,uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei e deja ocupat.
Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri…
… dar fara intoarcere.
Deci trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.
Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei…
Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cabora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi. Cred ca o sa fiu cuprinsa de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren…
Da, cred acest lucru.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa.
Va fi intristator sa-i las singuri pe cei dragi mie.
Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.
Ceea ce ma face fericita este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.
Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala.
Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.
-Dupa o idee de Alex L. Danko-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu